No Comments 1624 Views

„Vreau să pot tot ce nu pot”. Interviu cu Marius Manole

Teatrul Naţional Bucureşti. Ora 14:00. Mă aşteaptă deja afară, la intrarea actorilor. Ştiam că munceşte enorm, că ar sta în teatru chiar şi noaptea, dar nu mă aşteptam să-mi dea strania senzatie că locuieşte acolo: „Mă uitam după tine. Eşti cu maşina neagră, nu? E greu cu parcarea. Ai găsit loc? Bine ai venit! Să te conduc înauntru…”. Trecem rapid prin holuri, săli mici şi mari, Marius Manole glumeşte cu fiecare coleg pe care îl întâlneşte. Dacă ai văzut filmul Birdman, ne vei putea vizualiza mai uşor. Ne oprim pe o canapea, scot reportofonul şi întreb nerăbdător:

 

Bogdan Nicolai: Care este principala ta misiune ca actor?

Marius Manole: Să faci oamenii un pic mai fericiți, să schimbi perspective, destine, stări. Sunt mulți oameni care îmi scriu după spectacol că au venit triști, obosiți și că am reușit să le schimb starea, „eram depresiv și, în urma unui spectacol, mi-am dat seama că sunt atâtea lucruri frumoase de văzut, de sperat“.
Și mai este și un scop social, acela de a schimba lumea în care trăiești. Artiștii au datoria de a schimba ceva, de a pune degetul pe rană, de a încerca să tragă un semnal de alarmă.

Fiecare om are câte o ciudățenie. Care este a ta?

Ciudățenia mea este că pot să lucrez 24 de ore fără să mă opresc și am pretenția ca şi oamenii din jur să funcționeze la fel. Până când cineva mi-a spus: “Nu mai judeca oamenii după tine. Tu ai darul de a nu obosi, dar nu toată lumea îl are”. Când am jucat cinci spectacole pe zi, oamenii au zis că voi muri. Alte ciudățenii nu am. Fac oricum o meserie destul de ciudată.

Ce te motivează să lucrezi 24 de ore pe zi?

Iubesc meseria asta la fel de tare precum îmi iubesc părinții. Sunt norocos că Dumnezeu m-a aşezat pe bucățica de care aveam nevoie. Sunt atât de fericit că mă trezesc dimineața și că nu trebuie să iau pastile și nu trebuie să stau cu perfuzie sau să mă duc la spital. Sunt norocos că am oameni în jurul meu cu care pot comunica si ca nu am grija zilei de mâine. Pentru toate acestea, sunt dator să dau ceva în schimb. Mi se pare chiar puțin să lucrez 24 de ore sau că joc cinci spectacole pe zi.

Este o obligație față de oameni sau față de Dumnezeu?

Sunt dator să îi fac pe ceilalţi fericiți. Este o obligație atât față de oameni, cât și față de Dumnezeu.

Care este relația ta cu religia?

Una normală. Sunt un om normal la cap, nu un habotnic. Nu mă duc la preoți sau pe la mănăstiri, nu stau la coadă la moaşte, dar nici nu găsesc ceva neapărat rău în obiceiurile acestea. Poate că dacă aş avea timp, as face-o. Seara, la culcare, fac o cruce, dimineața spun “Tatăl nostru“ și când mă uit înspre cer, mă gândesc la o forță divină care este deasupra mea. Am nevoie de asta pentru echilibru.

În ce măsură îţi controlezi, cu adevărat, viața?

Am avut perioade incontrolabile, lucrurile se desfășurau fără voia și acordul meu. Dar, de la un timp, reușesc destul de bine să am stăpânire asupra vieții. Am intrat în anul distrugerii sintagmei NU POT. Nu puteam să fac școala de șoferi pentru că nu eram în stare să conduc, nu puteam să mă las de fumat pentru că nu eram în stare, nu puteam să țin un regim pentru că nu-l puteam duce pană la capăt. Este comod să spui “Băi, eu nu pot!“, e un soi de alintătură. Și despre tot ce am spus de-a lungul vieții că nu pot, într-o zi am zis: “VREAU SĂ POT TOT CE NU POT“. Mi-am luat carnetul de șoferi, am renunțat la fumat de un an și ceva și nu mai pierd nopțile. Cu un pic de respect de sine și cu un pic de stăpânire poți face minuni, lucruri care ți se par imposibile. Și ușor, ușor se demontează fricile, spaimele, tracul, lipsa de bucurie şi lipsa de chef.

Ți s-a întâmplat vreodată ca o mare frică de-a ta să devină reală?

Nu prea, pentru că nu le dau voie. Meseria de actor este dominată de frică. Ca persoana publică, în permanență ești criticat, de la cum te îmbraci, până la cum vorbești, de la ce mănânci la ce mașină conduci. Când simt că alunec și începe frica, caut imediat să devin foarte realist, cu picioarele pe pământ, să spun “Este o frică reală sau este o frică închipuită?“ De multe ori, ne închipuim și ne speriem în avans. Lucrurile astea nu trebuie să te domine.

Ai apelat la un psiholog?

Am găsit în mine un bun psiholog. Trăim într-o lume foarte ciudată. Deocamdată, încă rezist. Avem atâtea responsabilități, încât e foarte greu să rămâi cu capul limpede, împăcat, fericit și liniștit. Mulți dintre noi vom avea nevoie de psiholog. Când te doare ficatul, te duci la doctor şi-ţi dă pastile. Când te doare un ochi, te duci la oftalmolog. Eu recomand să mergem la psiholog, la psihanalist, la psihiatru. Depresia este o boală a secolului care își face loc foarte ușor în viețile noastre, dar specialistul intotdeauna gaseste variante. Nu este nicio rușine să spui că mergi la medic.

Ai vorbit mereu foarte deschis despre depresie, despre saracie, despre neajunsurile vieţii de actor român. Ai regretat vreodată ca ai fost transparent faţă de presă?

Niciodată. Depresia este o boală, nu un subiect tabu. Un personaj cunoscut care a trecut prin asta și a depășit-o, este un bun exemplu că se poate. De asemenea, faptul că am fost un om sărac este foarte frumos. Înseamnă speranţă pentru tinerii care acum nu au bani și cred că niciodată pe lumea asta nu li se vor rezolva problemele. Nu am ce să ascund, dacă am fost întrebat. Sigur că nu vreau să intru în viața mea personală, intimă, că nu am pe cine să ajut. Dar tot ce ține de alte lucruri, da. Dacă dai un interviu, să fii corect și să răspunzi cinstit la ce te-a întrebat, altfel interviul acela nu are niciun rost.

Dar părerea criticilor şi a publicului? Cât de mult contează pentru tine?

Este foarte plăcut când te iubește toată lumea. Vrem să fim iubiţi, îndrăgiţi, lăudaţi. Dar am depășit etapa asta și am ajuns într-o zonă în care fac doar ce cred eu că trebuie să fac. Nu este treaba mea ce înţeleg oamenii din povestea asta. Asta e treaba criticilor. Îi admir, mă bucur că există, nu sunt împotriva lor, dar simt imediat când o cronică este scrisă răuvoitor.

Cum îți dai seama că ai jucat prost?

Simți imediat. Şi nu e nimic mai urât pe lumea asta! Este îngrozitor să te simți prost timp de două ore, în fața a opt sute de persoane și să nu poți pleca acasă. Eşti fără scăpare.

Ce reprezintă pentru tine animalele?

Îmi plac în egală măsură oamenii și animalele. Am acasă un câine şi două pisici luate de pe stradă. Îmi asigură un echilibru. Iubesc foarte tare animalele și nu înțeleg de unde avem acest drept de a omorî animalele. Cât de frustrat poți fi încât să te răzbuni pe un animal nevinovat?

Recomandă-mi o carte care ți-a schimbat viața.

Nu știu dacă o carte mi-a schimbat viața, dar sunt foarte multe cărți bune. “Bucuria vieții“, scrisă de fratele lui Van Gogh despre Van Gogh, este o carte pe care o recomand. Îmi plac jurnalele și îmi place să văd cum au trăit oamenii, cum au creat artiștii, ce fel de viață duceau. Îmi pare rău că nu timp suficient pentru lectură.

Există un obiect pe care ți l-ai dorit în copilărie și nu a ajuns în mâinile tale nici până acum?

Ai să râzi! Nu. Mi-am proiectat și mi-am dorit de foarte tânăr să fiu cum sunt în momentul acesta și să am exact ce am acum. Încerc să mă aplec și asupra mea, să mă odihnesc, să citesc, să cunosc oameni, să călătoresc.

Interviu pentru ‘A list Magazine.

Text: Bogdan Nicolai

Photo: Arhiva personală

About the author:
Has 141 Articles

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top