No Comments 1202 Views

Raceala în vremea mea

“Bogdan! Eşti transpirat?”, striga mama de la etajul patru. Încremeneam. Ştiam că nimic nu e mai rău decât să transpiri, asta ar fi înseamnat să fiu băgat automat în casă. “Vino să te schimbi şi ieşi după aia. Te rog să nu mă minţi!”. Numai o mamă poate să te mintă în timp ce te roagă să nu o minţi. Face parte din trucurile lor.

Minţeam şi eu, dar ea e mamă şi o mamă simte totul. Urma să intervină agentul constatator: “Tanti Tina! Vedeţi dumneavoastră, vă rog mult, dacă e transpirat? Abia i-a trecut febra…”. Jocul se oprea. Toţi copiii de la mine de la bloc păţeau asta. În funcţie de verdict, maică-ta te scotea sau nu din acel minunat joc al copilăriei. Tanti Tina se opreşte din întinsul rufelor – parcă toată ziua numai asta făcea – şi mă cheamă la sârme. Mâna ei rece ca un şarpe îmi intra pe sub tricou. “E putin ud, Simona!” Un OZN îşi coboară conul de lumină asupra mea şi mă absoarbe în casă, sub privirile neputincioase ale prietenilor mei, Mulder şi Scully.

Pentru ai mei, nimic pe lume nu era mai grav decât febra mea. Noapte albă, ceaiuri, şosete cu oţet, vecini invitaţi să-şi dea cu părerea, termometrul pus din cinci în trei minute, sunat doctorul la două noaptea. Ceaiuri, aspirină ca să transpir sub patru plăpumi. Acum trebuia să transpir? De dincolo de plăpumi, din lumea celor sănătoşi, tata încerca un ton sever: “Vezi, mă, dacă ai stat iar transpirat?” Nu mai inţelegeam nimic… Uneori, o chemau pe doamna Milea să îmi facă injectie. Cu toată febra mea 39, alergam de nebun, săream prin casă, ORICE, numai injectie NU. Am reuşit să mă răzbun scoţând acul din propriul fund. I l-am înfipt în mână doamnei Milea. Bucuria criminală ce m-a făcut bine.

transpiri

La un sfert de secol dinstanţă, iată-mă singur într-o casă din Bucureşti. E două noaptea şi am febră. Trebuie să mă duc după un Paracetamol, o Vitamina C de 1000, s-ar putea să îmi trebuiască şi antibiotic. Gâtul mă doare, capul mă doare, oasele mă dor. Maşina e în service. Singura farmacie non stop e pe Dorobanţi. Acolo sunt 3. Dacă stai în Dorobanţi, n-ai voie să n-ai. Gâtul mă doare, capul mă doare, oasele mă dor. Cred că am stat iar transpirat.

About the author:
Has 141 Articles

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top