2 Comments 1482 Views

10 momente din anul meu 2016

Un an întreg nu poate fi perfect pentru nimeni. În 2016, am pierdut mult. Am pierdut iubiri, contracte, job-uri, oameni minunați au trecut pe lângă mine fără ca măcar să îi observ și am ratat, din orgoliu sau din prostie, momente importante. Dar mie îmi place și când pierd. Ador viața tocmai pentru că mă ceartă, mă obligă să mă analizez, să-mi regândesc mișcările, să fiu mereu mai bun. Un an plin de greșeli e mai onorabil decât unul în care aș fi fost doar spectator. Îmi place jocul. Iar la final, aleg jumătațile pline. Oameni și momente.
Andreea Esca și ‘AListMagazine

Aveam doar 20 de ani când am ajuns în redacția TheONE. Când Andreea Esca mi-a acceptat primele articole, m-am bucurat atât de mult încât nici nu știam ce să fac cu atâta fericire. Dacă închid ochii, încă pot simți în palme acel bulgăre de emoție. De atunci, am făcut împreună materiale de care suntem încă mandri și emisiuni, la ProFM, de care ne amintim cu drag. 2016 a început cu invitația Andreei de a mă alatura noii echipe de la ‘AListMagazine.ro. Știam că va fi un an bun. Pe 5 martie am lansat site-ul, iar pe 5 decembrie a venit și primul număr pe print. Îți mulțumesc, Andreea!

andreea esca bogdan nicolai

În cazinourile din Monte Carlo

Bărbații din familia mea au jucat mereu poker, canastă, șeptică, remi. Niciodată pe bani. Ne adunăm la Breaza, în bucătăria bunicii, și încep să curgă poveștile, glumele și vinul de casă. De mic am avut o mare curiozitate pentru poker. Este jocul rabdării, al strategiilor, al controlului, dar cea mai importantă lecție de viața o primești atunci când înveți să supraviețuiești cu cărți mici. Anul acesta, pasiunea pentru poker m-a dus până în cazinourile din Monte Carlo, iar asta i se datorează, într-o mare măsură, Deliei Matei.

bogdan nicolai monte carlo

DestulTV a prins viață

DestulTV este un canal (YouTube) de umor care nu respectă nicio regulă. E făcut de mine și de prietenii mei pentru mine și pentru ei. Pentru ca un episod să fie filmat, trebuie ca pe noi sa ne amuze scenariul. Împreuna cu Christu, Dan Pavel, Ana Carmen, Ciprian Lemnaru, Barbu, Perry Pete și întreaga echipă Chill Brothers, producem această distracție la nivel profesionist, iar de anul acesta am început să facem virale și pentru branduri mari. (Lay’s, Beck’s, KFC etc)

Fotografia mea cu Sophia Loren

Această fotografie este rezultatul unei minuni dumnezeiești. În drum spre TIFF, am făcut pană de cauciuc. Am ajuns la conferința de presă de la Cluj abia la final. Lumea deja se ridicase în picioare, iar Sophia tocmai ieșea din sală când eu intram. Am rugat-o să facă o poză cu mine. A fost singura poza pe care a facut-o cu cineva în acea zi.

bogdan nicolai sophia loren

Am slabit 20kg

Tot Andeei Esca i se datorează. Am reușit să slăbesc 20 kg, de la 104, la 84. Eram la redacție, înainte de o filmare. Am încercat să iau o bomboană fondantă de pe birou, când, din spate, am auzit Vocea României, vocea pe care o știm cu toții de la Știrile ProTV: „Bogdane, poate tu încă nu-ți dai seama că prezinți o emisiune pe internet. Iar ecranele astea de la laptop, de la tabletă, de la mobil, sunt mici, dragul meu. Iar tu nu mai încapi pe ele”. Am înțeles mesajul, am renunțat la zahăr și la zilele comode în care nu mergeam la sală.

bogdan nicolai slab

Ambasadorul Helvetia in România

Când am intrat la facultate, tata mi-a făcut cadou un Longines, un ceas de buzunar din argint și cu capac, vechi de 120 de ani. Fusese al bunicului său. Mai nou, am fost invitat să fiu ambasadorul Helvetia Luxury Watches și, printre brand-urile elveţiene pe care le voi purta cu mândrie se află și ceasurile Longines.

bogdan nicolai helvetia luxury

Pe scena Sinaia Forever

În fiecare an prezint zeci de petreceri de companii, lansări de produse, concerte, conferințe de presă. Toate mă bucură și pentru fiecare in parte, mă pregătesc cu multe zile înainte. Dar anul acesta, nimic nu m-a bucurat mai tare decât invitația de a prezenta Festivalul Sinaia Forever. Pentru prima dată, după foarte mulți ani, mă întorceam acasă ca să fac show pentru ai mei, pentru prieteni din copilarie, pentru vecini, pentru sinaieni, pentru Sinaia. Iti multumesc, Marian Panait, pentru invitație! Mi-ai făcut o mare bucurie!

bogdan nicolai sinaia forever

Intoarcerea la radio

După un an și jumătate de pauză, m-am întors la radio. La Europa FM. După mulți ani de matinal ProFM, făceam din nou un program de animație, în fiecare seara, de la 19 la 22. Am fost absolut fascinat de această reîntâlnire și am încercat ca fiecare intervenție să umple ascultătorii de bucurie. Dar cred, totuși, că înca sunt prea rebel pentru un radio atât de liniștit.

bogdan nicolai europa fm

Pe tărâmurile Tomorrowland

Tomorrowland este cel mai tare festival la care am fost în viața mea. Muzica electronică e doar un pretext, doar un punct de pornire înspre o lume fantastică, un Disneyland pentru adulții rămași copii. Într-un parc aproape ireal, pe 18 scene care întrec orice decor din Game of Thrones, i-am văzut live pe Solomun, Paul Kalkbrenner, Armin Van Buuren, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoky și pe încă vreo douăzeci-treizeci ca ei. Îți mulțumesc, Iulia Bivolaru (V8)!

bogdan nicolai tomorrowland

Moderatorul unei conferințe în Parlamentul European

Nu am o fotografie de acolo. Am doar un afiș. Pentru că încă nu s-a întâmplat. Pe 7 decembrie, la Brussels, la Parlamentul European, voi modera conferința “Anti-Gypsyism: a lost cause?” și voi ține un speach dedicat Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. Este o onoare să fiu, alături de domnul Damian Drăghici, parte din lupta împotriva discriminării.

bogdan nicolai parlamentul european

Multe dintre aceste momente frumoase n-ar fi fost posibile fără Bianca Sîrbu (#TheMonkeyBear). Unii ar numi-o PR-ul perfect. Eu o numesc îngerul meu păzitor.

 

S-ar putea să îți placă și Religia mea, femeia

About the author:
Has 138 Articles

2 COMMENTS
  1. Miki

    Bravo Bogdan , felicitari!
    Te-am ascultat multe dimineti la radio!(Pro fm)
    Well DONE!

    1. bogdannicolai

      Iti multumesc mult! Sa ai un an nou fericit!

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top