2 Comments 571 Views

Confidentele unui voaior de ocazie

Fie ca bantui pe strazile din Cotroceni sau din Dorobanti, Sinaia sau Brasov, Copenhaga sau Lisabona, sunt subjugat de un viciu, pe cat de nevinovat, pe atat de bolnav.
Vad orasele ca pe uriase muzee, iar casele voastre ca pe minunate vitrine in care, seara si noaptea, imi place sa privesc.

 

Nu va temeti! Nu va cunosc si nici nu tin neaparat. Doar cateva secunde intense si am trecut mai departe, la vitrina urmatoare. Cand draperiile au uitat sa se imbratiseze, cand nu trageti jaluzelele sau obloanele ii faceti o imensa bucurie maniacului din strada, obsedat de casutele voastre de papusi. Cand gasesc cortinele deschise, simt ca ma invitati sa va privesc teatrul mut jucat in decoruri autentice exceptionale.

Din strada nu pot vedea decat fragmente, un colt de biblioteca sau de sifonier, restul e completat de mine. Imi place mobilierul nou sau vechi, cel foarte ieftin are si el atat de multe de spus. Fiecare perete patat, fiecare lustra, fiecare tablou imi incanta privirea si imi aprinde imaginatia. Iar sub ferestre e curtea ta, ingrijita sau lasata in voia soarelui, sunt parcuri in miniatura cu flori, banci, poate si o bicicleta.

WeFreeze Studio 1

Nu sunt un voaior veritabil, nici macar nu m-apropii de fereastra, nu caut spectacole erotice, curiozitatea mi-e imorala doar pentru cele cateva secunde in care sunt inauntru, cu voi. Ascultam ceva de demult la pick-up, imi spuneti o poveste, vad miscare la bucatarie, asa ca astept sa mancam dulceata si sa ne racorim cu apa rece.

Uneori ma imaginez copil rasfatat, alteori batran ce-si incalzeste mainile cu o cana de ceai, iar cand imi place ce faci, sunt chiar tu. Ce de picturi miscatoare mi-au piscat sufletul in serile de plimbare pe stradute intortocheate: o cearta violenta in care o tanara a spart o vaza de perete, o seara dansanta intr-o vila foarte veche, o doamna care se balansa intr-un fotoliu mangaind un imens motan…

WeFreeze Studio 2 - Andrei Tudoran

Fotografii de Andrei Tudoran – WeFreeze Studio

About the author:
Has 141 Articles

2 COMMENTS
  1. Ionela

    Dragut. De multe ori uit si eu sa imbratisez draperiile. Si la fel de multe ori imi place sa primesc dinccolo de draperiile despartite ale altor persoane. 🙂

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top