1 Comment 544 Views

Fascinanta poveste a acvilei Arlie si a prietenilor sai

Fascinanta poveste a acvilei Arlie si a prietenilor sai urmariti prin satelit a inceput in 2013, cand ARPM Sibiu, Societatea Ornitologica Romana si Grupul Milvus au prins cateva acvile tipatoare mici pe care au montat transmitatoare GPS.
Eforturile expertilor au fost supraomenesti pentru ca aceste pasari isi fac cuiburile foarte sus, isi schimba regulat “peretii” de frunze si pot fi prinse numai in perioada de cuibarit.

 

Sunt o specie rara, pretentioasa, fac doar doua oua, iar unul dintre pui va fi ucis de fratele mai puternic. Arlie si alti 18 pui au fost printre norocosii supravietuitori, insa, dintre ei, doar despre 2 se mai stie in prezent unde sunt si ce fac. In afara de Arlie si de Erika, la toate celelalte, transmitatoarele nu mai emit deloc date sau le trimit din aceleasi locuri de mult timp, ceea ce poate insemna ori ca pasarea a murit, ori ca transmitatorul de pe spatele ei a cazut.

acvila arlie bogdannicolai.ro

Cel mai trist caz a fost cel al acvilei Lisa, ucisa de membri unui trib din Zambia care au considerat-o o fiinta magica, asa ca au lovit-o si i-au dat foc. Despre transmitatorul montat pe ea, capetenia tribului a declarat la politie ca atunci cand creatura ciudata a cazut, si-a pierdut puterile si a devenit atat de slabita incat nu a mai putut zbura, deoarece era decorata cu ornamente de diferite feluri. Aceasta creatura ciudata era, de fapt, o acvila tipatoare mica, numita Lisa, echipata cu transmitator satelitar in Piemontul Fagaras pe 8 iulie 2011.

HARTA Acvila Arlie Africa Uganda

Dintre cele care si-au pierdut dispozitivul de urmarire, doar despre Beni se mai stie sigur ca a supravietuit, fiind observat in Egipt de catre ornitologul italian Saverio Gatto care a l-a recunoscut dupa inelul de la picior. Daca vizitati site-ul www.pomarina.ro, le puteti urmari pe Erika si pe Arlie. Erika este mai lenesa, zboara acum deasupra Zambiei si nu da inca semne ca ar vrea sa se intoarca in Romania.

Arlie, in schimb, si-a petrecut iarna in Namibia, iar acum este deja in Uganda, in drum spre cuibul ei din apropierea Brasovului. Canalul Suez este singurul mare hop pe care il mai are de trecut pentru ca pasarile care il traverseaza an de an spre Africa zboara doar pe spatiul continental, pe curentii ascendenti, asa ca n-ar fi indicat sa ajunga, din greseala, deasupra Mediteranei.

acvila arlie bogdannicolai.ro

Dar Arlie e deja mare si se descurca de minune. Are cel putin sapte ani si este urmarita pentru al doilea an consecutiv in drumul ei spre tarile calde si inapoi. Numai anul trecut, a strabatut nu mai putin de 25.000 km, iar anul acesta se mai adauga inca vreo 30.000, parcursi de la nord la sud si de la est la vest pe continentul African. Practic, aceasta acvila este nebuna: a traversat in forma de +, inexplicabil, un continent intreg, iar acum se intoarce acasa cu primavara in cioc.

Ii multumesc pentru sprijin si pentru informatii lui
Ovidiu Bufnila de la Societatea Ornitologica Romana
Foto: Mihai Proca – ARPM Sibiu

Citeste si Noua lege a vanatorii. Pe scurt, despre un masacru

About the author:
Has 141 Articles

1 COMMENT

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top