1 Comment 739 Views

Ce (dracu) fac copiii de scriitori cu munca parintilor

Acum cativa ani, Mitzura Arghezi le refuza editorilor de manuale dreptul de a publica poeziile tatalui ei, percepand sume uriase pe care acestia nu si le puteau permite. La acea vreme s-a iscat si o cearta intre doamna si Barutu Arghezi, fratele dumneaei, care insista ca marele poet sa fie studiat in scoli.

 

 

Daca imi permiteti un spirit de gluma cu o doamna care are acum 90 de ani, as aminti ca, intr-adevar, Tudor Arghezi a spus in prima strofa din Testament “Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,/ Decat un nume adunat pe o carte”, dar, inclina sa-i dea dreptate si averea fiului, caci “Cartea mea-i, FIULE, o treapta.” Din pacate insa, fiul s-a dus si el, odihneasca-se in pace.

Tot prin 2009, Marie-France Ionesco, fiica dramaturgului Eugen IonesCU (scuzati-mi tastatura defecta), interzicea categoric ca tatal sau sa fie recunoscut ca dramaturg de origine romana. Motivul? “Nu poate fi considerat roman din moment ce piesele sale sunt scrise in franceza”. Par conséquent, si j’écrivais maintenant en français, cela me ferait un Français. Mai mult, doamna declara ca “s-a saturat ca tatalui sau sa-i fie atarnata, ca o tinichea, originea romana”.

eugen ionescu

In cazul operei lui Mihail Sebastian, situatia a fost chiar comico-penibila: pentru drepturi s-au judecat Copyro, societatea de gestiune colectiva a drepturilor de autor si nepoatele din Franta ale raposatului, Micky Sebastian şi Michèle Hechter, pana cand, trecand 70 de ani de la moartea unchiului (in 1945), opera a intrat in patrimoniul colectiv.

Si in cazul lui Bacovia, mostenitorii au incercat sa traiasca din drepturi de autor mai mult decat le permitea timpul si legea. De curand aflu un zvon, cum ca si fiul lui Rebreanu s-ar impotrivi ca tablourile din Colectia Rebreanu sa fie reproduse. Iar exemplele de genul asta pot continua.

Din punct de vedere legal, din moment ce esti mostenitor, cu acte in regula, al drepturilor de autor celebru, ai voie sa faci aproape tot ce vrei cu ce-a scris taica-tu sau bunica-tu, maica-ta sau bunica-ta. Asa e si normal, caci, daca as fi fost, prin absurd, un geniu, poate ca mi-ar fi placut si mie sa-i las niste bani grei dobitocului de fíu-miu.

Doar ca, intrebarea care ma macina acum pe mine, i-ar cadea in cap, peste cateva zeci de ani, tocmai lui: cat de moral este sa le ingradesti oamenilor dreptul la opera raposatului? Adica, daca in timpul vietii, scriitorul iubea ideea de a fi citit de cat mai multa lume (asa cum bine stim ca s-a intamplat cu majoritatea celor amintiti mai sus), cat de corect este sa vii tu, chiar si protejat de lege, sa ii obturezi dorinta? Si, bineinteles, sa ne-o obturezi si noua, iar asta nu e nicidecum o injuratura.

Ar fi fost de inteles daca am fi stiut ca Arghezi sau Sebastian ar fi cerut prin testament ca o parte din opera lor sa nu fie publicata postum, asa cum Nabokov a lasat cu limba de moarte ca unul dintre romanele sale sa nu vada niciodata lumina tiparului. Dar asa, cand stim care era placerea lor, nu mai bine ceri tu, acolo, de-o franzela, si lasi munca marelui artist sa mai traiasca printre noi?

Citeste si Din “Marele Plan” al lui Stephen Hawking. Umorul care te pune pe ganduri

About the author:
Has 142 Articles

1 COMMENT

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top