2 Comments 6402 Views

Merge goală cu autobuzul și “face” ouă. Interviu cu artista Milo Moiré

Am aflat de Milo Moiré, ca tot omul, după performance-ul care a facut înconjurul lumii și a scandalizat deopotriva critici de artă, artiști și oameni de rand: își introducea în vagin ouă de diferite dimensiuni pe care, mai apoi, le expulza pe o panză. M-am întrebat de ce face asta, așa cum mă întreb de fiecare data când un artist face ceva șocant. Iar uneori, am marele noroc de a-i putea întreba chiar pe ei.

 

 

Nu m-a primit în atelier dezbrăcată, așa cum probabil că vă așteptați, am vorbit vreme îndelungată și mi-a arătat lucrările ei. Tot ce pot să spun acum este că, atunci când am plecat, știam că am întâlnit un artist cu o cauza.

 

NICOLAI BOGDAN: Te-ai născut în Elveția, ai origini spaniole și slovace. Este un amestec tare interesant…
MILO MOIR
É: Mama este din Spania, iar tatăl meu este din Slovacia. În Elveția ai șansa unei copilării foarte sigure, întocmai cum a fost și a mea. Am fost un copil foarte tăcut, petreceam mult timp observând și analizând mediul din jurul meu. Dintotdeauna mi-am pus întrebări mie însămi, despre lucrurile și oamenii care-mi ieșeau în cale. De când eram copil am vrut să știu de ce oamenii reacționează într-un anumit fel, de ce fac ceea ce fac. De aceea, atunci când am crescut, am studiat psihologia.
N.B.: De ce au ales părinții tăi să locuiți în Elveția?
M.M.:
Cred că era anul 1963 atunci când tatăl meu a trebuit să părăsească Slovacia din cauza rușilor, pentru că oamenii de acolo nu știau ce presupune comunismul, nu știau la ce să se aștepte. Deci, familia mea a cerut azil politic în Elveția. Mama a părăsit Spania pentru că ea și fratele ei au vrut să își caute servicii în străinătate. Apoi… părinții mei s-au cunoscut când erau foarte tineri, într-un restaurant unde mama dansa flamenco. Tata a văzut-o – era o femeie foarte frumoasă, și s-a îndrăgostit de ea.
N.B.: Ce limbă vorbeați acasă?
M.M.:
Cu mama vorbeam spaniolă, dar nu am fost vreodată la vreo școală cu predare în limba spaniolă. Deci știu limba aceasta doar pentru că o vorbeam acasă, pentru că am învățat-o de la mama și pentru că o am în sânge. Când eram foarte mică, cred că aveam trei ani, vorbeam slovacă, spaniolă și germana elvețiană.
N.B.: Când aveai 6 ani ți-ai dorit un set de creioane colorate. Nu te jucai cu păpuși. Ce-ți amintești din perioada aceea, care erau temele desenelor tale?
M.M.:
Îmi amintesc de mine, fetița de 6 ani, care stătea singură printre celelalte fetițe care se jucau cu păpuși. Mie nu-mi plăceau deloc. Obișnuiam să mă uit la televizor și-mi amintesc că îl desenam foarte des pe „Calimero” – rățoiul care are ca pălărie o coajă de ou. Și obișnuiam să desenez oameni.

1 Milo Moiré

N.B.: Te-ai simțit înțeleasă de cei din jurul tău? Îți era încurajat talentul sau, dimpotrivă, ți se spunea să fii precum ceilalți copii?
M.M.:
Ceilalți copii din grădiniță nu mă remarcau, pentru că eram foarte tăcută. Însă afară, la joacă, atunci când eram cu prietenii și mă vedeau pictând îmi spuneau că mă pricep. Eu credeam că e normal ca un copil să picteze așa. Pentru mine pictura era un mijloc de comunicare, era un fel de a mă exterioriza. Am fost mereu tipul de copil tăcut, care îi observa pe ceilalți. Înainte de a face un lucru mă gândeam întotdeauna la căile prin care l-aș putea face, la motivele pe care le-aș avea. Am fost dintotdeauna foarte analitică. Nu eram precum ceilalți copii. De exemplu, sora mea avea o personalitate total diferită de a mea. Era impulsivă, spontană, în timp ce eu eram gânditoarea, cea care observa. Tocmai din acest motiv n-am fost prietene. Nu avem prea multe în comun. Am trăit în lumi diferite.
N.B.: Te-au încurajat părinții să urmezi studii artistice?
M.M.:
Ei bine, întotdeauna am pictat la școală și fiecare profesor îmi spunea că ar trebui să fac ceva cu talentul meu. Părinții mei nu cunoșteau pe nimeni din domeniul artistic. Nu știau de unde să înceapă, măcar pentru un sfat. Mi-au spus întotdeauna să fac ceva „normal”, previzibil, să-mi găsesc o slujbă bine plătită. A trebuit să aleg între a urma studiile unei universități de artă și cele ale unei universități… obișnuite. Din cauza părinților mei am decis să nu aleg arta, la acel moment. Și, pentru că am fost interesată ditotdeauna de psihicul uman, am hotărât să merg la Psihologie.

2 Milo Moiré

N.B.: Crezi că studiile în psihologie te-au ajutat în devenirea ta ulterioară, ca artist?
M.M.:
Da. Cred că studierea unui domeniu științific te ajută să te detașezi de valorile tradiționale moralizatoare. Devii mai analitic, observi, apoi simți nevoia să duci mai departe cunoștințele. Studiile în psihologie m-au ajutat să iau distanță și să observ lucrurile în lumina lor proprie, în mod obiectiv. Psihologia m-a ajutat, de asemenea, pentru că sunt un artist care lucrează cu concepte. Creez concepte. Psihologia mă inspiră!
N.B.: Ai studiat psihologia în Elveția?
M.M.:
Da.
N.B.: Atunci, de ce ai ales să locuiești acum în Germania? De ce nu ai ales Spania sau America Latină, țări unde ai fi cunoscut și limba și unde mentalitățile sunt mai apropiate de principiile tale? Germania pare o țară destul de rigidă…
M.M.:
Din cauza lui Peter, iubitul meu. Ne-am întâlnit acum 9 ani și ne-am îndrăgostit. Ne-am întâlnit în Germania, în timp ce eu lucram ca model, pentru a-mi plăti facturile și studiile, iar Peter era fotograful unui casting la care m-am prezentat. Ne-am plăcut din prima clipă și am decis să vin aici și să studiez neuropsihologia, un semestru, la Universitatea din Bochum. Peter este motivul pentru care am venit aici, dar tot el este și motivul pentru care am rămas.

3 Milo Moiré

N.B.: Care este prima amintire pe care tu și Peter Hergarten o aveți împreună?
M.M.:
Clipele de pasiune. Suntem amândoi foarte pasionali. Peter este și o sursă de inspirație pentru mine. El mi-a dat curajul să fac ceea ce fac acum. Înainte de Peter nu am avut mediul în care să mă desăvârșesc, ca artist. Nimeni nu făcea artă în jurul meu, nimeni nu mă încuraja, nimeni nu era creativ sau măcar încrezător în legătură cu ceea ce gândeam. Peter mi-a dat un șut în fund să fac ceea ce fac astăzi. Mă motivează și-mi dă încredere să abandonez teama.
N.B.: Decizia de a te muta la Düsseldorf a fost una importantă. Ai avut dubii în legătură cu hotărârea aceasta? Te-ai gândit că, poate, ar fi bine să călătorești, să vezi lumea și apoi săte așezi?
M.M.:
Bineînțeles că am avut motivele mele de îndoială. Eram foarte tânără. Acum am 31 de ani, atunci aveam 22. Înainte de a decide să vin aici am călătorit destul de mult. Am fost, de exemplu, în Madagascar. Dar știam că trebuie să explorez ceva în propriu-mi „eu”. Limba era foarte asemănătoare cu aceea de la mine de acasă. În plus, mi-am dat seama că, dacă vrei să-ți găsești libertatea, nu trebuie să o cauți prin țările lumii, ci trebuie să explorezi în sinea ta. Apoi ar trebui să le împărtășești și celorlalți din experiența ta.

1 (2) Milo Moiré

N.B.: În timp ce lucrai ca model, te-ai gândit să rămâi doar în industria modei? Sau voiai să strângi bani pentru arta ta? În România, de exemplu, tinerii artiști cu perspective diferite și inovatoare despre artă au această problemă, a banilor. O alta ar fi încrederea oamenilor. În multe cazuri, tinerii artiști sunt nevoiți să-ți găsească un job în alte domenii de activitate, iar arta le rămâne pasiune. Problema este aceea de ordin economic.
M.M.:
Mi-am terminat studiile în 2011, deci a trebuit să decid ce voi face cu viitorul meu. Știam că vreau să fac acest pas important – să trăiesc din arta mea. N-a fost simplu. Văd și eu, în fiecare zi, problemele pe care tineri talentați și creativi le au. Sunt oameni care nu ajung aici, nu ajung să trăiască din arta lor. Dar eu vreau să-mi asum acest risc. Și mi-l asum, zi de zi, făcând ceea ce fac, chiar dacă acum reușesc asta, pentru că mă bucur de notorietate.  
N.B.: În arta ta îți implici corpul, psihicul și alte câteva obiecte din afara domeniului artistic. Cumva, fiecare persoană înțelege, din lucrările tale, ceea ce are nevoie să înțeleagă, ceea ce vrea să vadă. Te simți mai mult psiholog sau mai mult artist?
M.M.:
Mai mult artist. Un artist inspirat de psihologie și de ființa umană. Lucrările mele nu au valențe terapeutice. Eu am studiat percepția – emoții, motivații, învățare, gândire, amintiri…
N.B.: Și chiar nu te-ai gândit vreodată că arta ta poate fi terapie, fie chiar și doar pentru tine însăți?
M.M.:
Nu, nu m-am raportat astfel la lucrările mele, ci le-am văzut ca fiind precum un bolovan care este împins în cădere, să se rostogolească. Lucrările mele schimbă ceva în conștiința privitorilor. Îmi place când arta îți ridică întrebări, când te schimbă într-un anumit fel, când îți transformă punctele de vedere. Dacă numești asta terapie, atunci da, poate că arta mea este și terapie. Eu o văd mai degrabă ca fiind ceva ce atinge viețile celor din jur.

2 (2) Milo Moiré

N.B.: Proiectele tale sunt structurate în două secțiuni – The Ploping Egg” și „The Script System”. Am interpretat viziunea ta – și mă refer acum la The Ploping Egg”, ca fiind un mod de a naște, la propriu, o lucrare. Practic tu îți introduci în vagin ouă injectate cu vopsea, apoi le lași să cadă pe pânză. Mergând mai departe… oul este considerat a fi nucleul vieții, simbolul începutului. Cum ți-a venit ideea acestui proiect?
M.M.:
Ideea proiectului „Ploping Egg” sau, așa cum spui, nașterea unui tablou, mi-a venit în timp ce stăteam în fața unei pânze albe, gândindu-mă la ce înseamnă, cu adevărat, să creezi. Sunt o persoană care experimentează lumea într-un mod foarte… tactil. Când privesc lucruri noi, caut să le simt. Vreau să arăt în lucrările mele acest mod personal de percepere a lumii. În timp ce stăteam în fața acestei pânze albe, mi-au trecut prin minte multe gânduri, printre care și acesta, că oul este simbolul unei vieți noi. Am simțit că vreau să „nasc” un tablou, să-i dau viață folosindu-mi trupul. Atunci mi-a venit ideea să-mi introduc un ou în vagin și să pictez în acest mod. Este interesant cum se combină pregătirea unei pânze cu momentul în care ouăle cad. Pregătesc pânza timp de câteva săptămâni, pentru că folosesc ca fundal articole din ziare, care să servească temei lucrării. În opoziție cu acest timp îndelungat pe care-l aloc pregătirilor, momentul când ouăle cad ține de hazard. La fel și traiectoria lor.
N.B.: Care parte este mai importantă, în acest proiect? Tabloul în sine sau „spectacolul”?
M.M.:
Amândouă.

3 (2) Milo Moiré

N.B.: Știu că după ce oul cade pe pânză și vopseaua se împrăștie, îndoi materialul, pentru a crea simetrie în cele două jumătăți.
M.M.:
Da, este adevărat. Când am expus proiectul la Art Cologne, intenția mea a fost să „nasc” în timp real în acest loc considerat a fi unul dintre cele mai importante târguri de artă din lume. Un târg de artă cu o asemenea popularitate este important pentru oricare artist, pentru că are puterea de a tre propulsa într-o direcție, de a-ți aduce public sau de a te nimici. A fost o experiență completă pentru mine, deoarece am dat naștere lucrării, apoi am putut pune pânza în atenția trecătorilor, chiar acolo, chiar atunci când a fost gata. Și s-a întâmplat totul într-un loc unde arta este la ea acasă. A fost ca un cerc și asta a și fost intenția mea, pentru că acest târg de artă este ca un proces ce nu se încheie niciodată. În artă ai nevoie și de un rezultat, de „ceva” la care să se uite oamenii. Dar pentru mine este important să confrunt arta cu viața de zi cu zi. Nu vreau să separ arta de oameni sau să expun în instituții precum muzeele. Prefer să-mi duc arta în viața de zi cu zi. Încurajez spontaneitatea, pentru că oamenii nu se așteaptă să se întâlnească cu un produs artistic. Este interesant să le observi reacțiile. Când sunt într-un muzeu, oamenii știu că se vor întâlni cu arta, iar psihicul lor este pregătit pentru asta, au o anumită atitudine, o anume stare. Dar atunci când îi confrunți cu arta, pe stradă, totul se schimbă!
N.B.: Revenind la momentul în care ai avut în față pânza albă… Care au fost materialele pe care le-ai avut la dispoziție ca să transformi conceptul în realitate?
M.M.:
Ouăle pe care le folosesc sunt ouă adevărate. Prima dată am făcut o cercetare științifică. Trebuia să știu mai multe despre ouă. Am citit mult despre mărimile lor și despre cât de groasă este coaja. Iau ouă de diferite mărimi și le extrag conținutul. Apoi injectez acril și cerneală, dar, înainte de asta, îmi planific paleta cromatică pe care o voi folosi pentru ca mesajul să fie puternic.
N.B.: Dacă nu ai fi fost o femeie frumoasă, ai fi avut curajul să stai dezbrăcată într-un loc public?
M.M.:
Chiar nu pot să răspund la această întrebare. Arăt… cum arăt. Dar, de exemplu, la începutul relației mele cu Peter, aveam cu zece kilograme în plus, și aveam sânii plați. Și chiar și atunci făceam poze nud, pe străzi – Peter era fotograful, oamenii mă puteau vedea și nu mă rușinam. Nu am nicio problemă cu nuditatea și, pentru mine, frumosul nu este de ajuns pentru a stârni interes. Frumusețea este o moștenire genetică. Nu mă inspiră oamenii care sunt doar frumoși. Chiar și o femeie bătrână și grasă poate avea expresivitate într-o fotografie. Expresivitatea este mult mai intensă decât frumusețea. Dar știu că oamenii vor să vadă frumosul și că îl preferă. Arta este despre estetică, nu poți tăia frumusețea din ea. Accept asta, chiar dacă, pentru mine, nu e suficient.
N.B.: În acel moment, pe stradă, la Art Cologne, când oamenii te-au putut urmări, publicul a devenit eterogen – unii te-au apreciat, alții au spus că ceea ce faci e pornografic, alții au fost curioși de ce erai goală pe stradă, iar alții au spus că ceea ce faci tu nu este artă…
M.M.:
Am avut emoții, dar nu m-am temut pentru că am crezut în conceptul meu. Am fost naturală. Atunci când are loc un proiect din seria „Plop Egg”, privesc totul ca printr-un tunel, nu remarc ce se întâmplă în jurul meu. Mă concentrez la ceea ce fac. Eram acolo, stând pe acele scări, concentrându-mă să las ouăle să-mi cadă din vagin pe pânză. Era un frig care mă îngheța și țin minte că acesta a fost cel mai greu lucru, să mă desfășor în plin vânt.
N.B.: Dacă ai fi fost în România, într-un loc public, în următoarele minute ar fi venit la tine un polițist, să te ia la întrebări. Ai avut probleme cu autoritățile?
M.M.:
În cazul meu, totul a fost foarte spontan. Autoritățile nu știau despre proiectul meu. Am avut cu mine o echipă foarte bună, în care fiecare știa ce are de făcut, ca să ne mișcăm repede.     
N.B.: Totuși… poliția ar fi avut timp să vină.
M.M.:
Da, dar Art Cologne era un loc dedicat artei, deci nu unul public, în deplina accepțiune a termenului. Și cred că n-ar fi vrut să-și facă o imagine cenzurată. În acel context artistic, un scandal nu ar fi ajutat pe nimeni. Cei de la securitate au venit și au vorbit cu echipa mea, dar atât. În Elveția da, așa e, nu aș fi putut apărea dezbrăcată într-un loc privat.
N.B.: Te-ai gândit că ceea ce faci e pornografie?
M.M.:
Nu sunt interesată în categorisiri. Dacă spui că e erotic, sau pornografic sau că e un gest de feminism… e ok. Nu mă interesează să pun etichete, char dacă știu că oamenii fac asta. Etichetele lor nu sunt și etichetele mele.
N.B.: În legătură cu familia ta… Au urmărit clipurile video din timpul acțiunilor tale? Crezi că rudele tale se uită la imagini? Sau prietenii? Sau poștașul care îți aduce scrisorile?
M.M.:
Depinde. Unii oameni au probleme când discută despre aceste subiecte, dar alții sunt interesați de ceea ce fac, iar printre aceștia sunt prietenii și rudele, deci nu am o problemă în legătură cu asta. Dar respect părerile tuturor. Chiar și cele care mă acuză. Însă eu nu am nicio problemă atâta timp cât simt că fac ceea ce trebuie.
N.B.: Când va fi următorul „spectacol” Plop Egg?
M.M.:
Acum, în martie, în studioul lui Peter. De data aceasta vreau să fac lucrurile puțin diferit – îmi propun să invit oameni care vor să ia parte la acest moment. Nu o să se întâmple la modul „public” pe stradă, ci „public” în studio.
N.B.: Pictezi și singură, pentru tine, cu această tehnică?
M.M.:
Creez picturi cu tehnica Plop Egg și când sunt singură, în studio. Fără spectatori, procesul este mai meditativ și am ocazia și să experimentez cu ouă din ce în ce mai mari.
N.B.: Ce-mi poți spune despre The Script System – proiectul în care ai apărut pe străzi dezbrăcată, purtând pe piele numele pieselor de îmbrăcăminte scrise cu vopsea neagră? Faci asta ca să reamintești că hainele sunt ceva ce ne învață societatea?

Milo Moiré

M.M.: Am făcut asta în Düsseldorf, acum doi ani și în Basel, anul trecut. Ideea vine de la studiile mele în psihologie. The Script System este o teorie cognitivă și înseamnă că, în fiecre zi, facem lucruri într-un mod stereotip. Nu avem conștiința și conștiența a ceea ce facem, nici măcar nu ne amintim anumite lucruri din viața de zi cu zi. Ne purtăm ca niște roboți – mergem la restaurant, știm deja ce să comandăm, comandăm, mâncăm și plecăm. La fel și în tramvai – intrăm, plătim biletul și coborâm.  La fel și cu hainele. Vreau să atrag atenția asupra noastră, ca indivizi ce tind să se comporte tot mai mult ca niște roboți. Rutina e normală, dar poate fi îmbunătățită. Iar cu autoritățile am avut noroc, din nou!
N.B.: Deci te bazezi pe noroc…
M.M.:
Să spunem că îmi asum toate riscurile

N.B.: Arta ta este întâlnită în locuri publice. Ai sponsori?
M.M.:
Acum nu am sponsori. Împreună cu Peter avem site-ul www.unlimitedmuses.com, de unde se pot cumpăra picturile mele, copii foto, fotografii nud cu mine, filmele oficiale și necenzurate de la acțiunile mele…
N.B.: Pui mare accent pe nuditate. Cât de importantă e nuditatea în viața ta de zi cu zi? Unii dintre cei care ne citesc acum și-ar putea închipui că m-ai primit goală la interviu, ceea ce, apropo, nu-i adevărat.
M.M.:
Nu am o problemă cu nuditatea, merg și la FKK. Dar nu stau dezbrăcată în fiecare zi. Pentru mine nu-i așa cine-știe-ce. Pentru mine nuditatea este naturală dar în ceea ce fac este importantă pentru că am performat goală de la început.
N.B.: Doar goală?!
M.M.:
Da, însă sunt deschisă și pentru altceva. Pot să mă adaptez la concepte diferite.
N.B.: Decizia de a face acest gen de acțiuni, în care ești complet dezbrăcată, a fost și o decizie de marketing? Pentru că nuditatea vinde… Și, să fim serioși, presa te-a avut în vizor pentru că ai șocat.
M.M.:
Nuditatea nu e de ajuns. Știu atâția oameni care au folosit nuditatea în pubic și n-au ajuns nicăieri. Dar da, nuditatea e un cârlig pentru a atrage.
N.B.: Un cârlig, așa cum spui, dar mai ales pentru că nu te-ai folosit doar de nuditate, ci și de sexualitate. Pentru că nu e ca și cum ai picta goală, tu pictezi folosindu-te de vagin.
M.M.:
Pentru mine nu e nimic scandalos. Corpul uman dezbrăcat a fost mereu „acolo”, undeva. Să ne uităm la istoria artei! Pentru mine, ceea ce fac este o experiență tactilă, pentru că atunci când privești un corp nud vezi atât ceva fragill, cât și ceva puternic. Simți pielea. Știu asta de la neuro-psihiatrie – când vezi oameni dezbrăcați, tinzi să faci schimb de roluri, să te imaginezi pe tine în locul celuilalt. Deci, când vezi o acțiune a cuiva dezbrăcat, experiența e mult mai intensă.
N.B.: Ce parte a corpului tău îți place cel mai mult?
M.M.:
Încheietura mâinii, pentru că e puterică și delicată, în același timp.
E.M.: Milo Moiré este numele tău real?
M.M.:
Nu, este numele meu de artistă.
N.B.: Despre ce va fi următorul tău proiect? Știu că pregătești un concept împotriva terorismului. Te-au inspirat evenimentele de la Charlie Hebdo?
M.M.:
Nu, violența și terorismul sunt concepte dintotdeauna. O să fac o acțiune cu Plop Egg pentru că vreau să fac o confruntare între libertate și violență. Aveam ideea aceasta înainte de evenimentele de la Charlie Hebdo.
N.B.: Vei face toată viața ceea ce faci acum? Te vezi peste 20 de ani tot așa? Va schimba timpul perspectiva ta asupra vieții?
MM.:
Timpul nu mă sperie, pentru că am o mulțime de idei despre ce vreau să fac. Vreau să fac și sculptură. Nu mi-e frică nici de viitor, nici de gândul că voi avansa în vârstă. Când voi fi mai în vârstă vreau să fiu mai bună, să-mi îmbunătățesc conceptele. Sper ca, peste 10 ani, să fiu cu mult mai bună. Nu contează dacă îmbrăcată sau nu. Învăț din fiecare lucru pe care îl fac.
N.B.: Te bucuri de popularitate. Acest lucru ar fi foarte util cuiva din industria filmului. Dacă ți s-ar oferi un contract pentru un rol în care să apari dezbrăcată sau dacă ai fi ofertată pentru o producție care ar avea legătură cu pornografia, ai accepta?
M.M.:
Depinde cine m-ar oferta. Dacă invitația ar veni din partea lui Lars von Trier, aș accepta, onorată.
N.B.: Te-ai gândit să ai ceea ce majoritatea oamenilor ar considera „o viață” normală? Să te măriți, să faci copii, să ai o slujbă cu program…
M.M.:
Multe femei de vârsta mea și, chiar mai tinere, au copii. Deci mă confrunt cu ideea asta. Dar pentru mine, acum, e mai importantă arta mea. Dar nu spun nu… Nu știm niciodată ce se poate întâmpla. Am răbdare cu timpul. De exemplu, când eram mică nu-mi plăcea să mănânc carne. Tatăl meu spunea că o să am dreptul să decid în legătură cu mâncarea, când o să am 12 ani. Am așteptat să treacă timpul, să vină ziua mea și să devin vegetariană. Eram singurul copil vegetarian din școală, iar, la atelierele de gătit eram singura diferită. Și, ca să-ți spun ceva mai intim, când aveam 17 ani am fost singura fată din grupul meu de prietene care m-am epilat inghinal.
N.B.: Să facem un exercițiu de imaginație. Să spunem că o să ai o fiică și, la 18 ani o să vină la tine și o să-ți spună că vrea să fie ca tine, că vrea să lucreze la concepte care implică nuditate. Ai sprijini-o sau i-ai spune să facă altceva?
M.M.:
Dacă ar vrea să facă asta, aș ajuta-o cum aș putea mai bine. Dar cred că fiecare copil vrea să facă exact opusul a ceea ce a făcut părintele său. 
N.B.:
Ai, cumva, două identități. Una este Milo Moiré… artist, nuditate, pentru public, iar cealaltă ești tu însăți, cu numele care apare pe contracte și facturi. Te simți diferit când schimbi rolurile?
M.M.:
Întotdeauna jucăm „roluri” în contexte sociale. Mă comport diferit în pblic decât mă comport atunci când sunt cu Peter. Și îmi asum toate imaginile mele contextuale. Vreau să fiu în toate – feministă, artistă, femeie. Nu vreau să fiu nevită să aleg. Vreau să fiu și sensibilă, și puternică.
N.B.: De ce te temi cel mai tare?
M.M.:
Nu am o anumită teamă. Cred că fac ceea ce fac și pentru a-mi depăși temerile, pentru că, în timp ce creez, în primul rând trebuie să mă confrunt cu mine însămi. Până la urmă, oamenilor le ofer o privire foarte intimă a ceea ce sunt.
N.B.: Te-ai gândit la intervenții estetice pentru a-ți îmbunătăți imaginea?
M.M.:
Am făcut o operație, la sâni. Am implanturi. Am făcut asta pentru că am vrut să mă simt în armonie cu proporțiile corpului meu. Dar, pentru a fi un artist bun, nu cred că e necesar să ai un nas nou sau un lifting. Cred că e important să fii autentic, ca oamenii să poată ajunge la tine.
N.B.: Porți peruci…
M.M.:
Port această perucă tunsă în stil franțuzesc, pentru că numele meu este „foarte” franțuzesc. Părul meu natural e lung și ondulat.

Milo Moiré

N.B.: Ești singurul artist din lume care face… ce faci tu?
M.M.:
În anii ’60, artistele cu idei feministe obișnuiau să lase vopseaua să le curgă din vagin. Dar nu aveau un concept, așa cum este Plop Egg. Deci da, sunt singura care face asta sau, cel puțin, prima.
N.B.: E dureros?
M.M.:
Uneori. Cu cât e oul mai mare, cu atât mă doare mai tare. Am făcut o scurtă acțiune într-o emisiune TV, unde mi-au adus ouă diferite. Printre ele, unul mai mare, cred că era de rață. În timp ce fac Plop Egg trebuie să respir într-un anumit fel. Atunci nu m-am putut relaxa, a trebuit să împing mult și a fost puțin dureros.
N.B.: Au venit spre tine și mesaje care-ți spun că ceea ce faci nu e artă și că ar trebui să te apuci de altceva?
M.M.:
Ceea ce fac eu s-a răspândit repede, la nivel internațional. Oamenii care au venit în contact cu arta mea nu sunt doar din medii artistice – sunt și oameni pe care arta nu-i interesează deloc. De aceea mesajele sunt atât de diferite. Știu că trebuie să fiu pregătită pentru mesajele care mă condamnă. Dar lumea artistică m-a recunoscut. În the Guardian, în mai, a fost un articol scris pe larg de un binecunoscut critic de artă – care este foarte dur cu toată lumea – și care a spus că sunt ceva șocant. M-am simțit onorată. Am simțit că am ceva de spus!
N.B.: Care este mesajul tău pentru românii care ne citesc?
M.M.:
Îi invit să intre in lumea mea, pentru că este un univers care are în centru ființa umană. E o experiență pe care ar trebui să o aibă. Și îi invit pe www.milomoire.com și www.unlimitedmuse.com

Citeste si Andreea Retinschi in 10 fotografii facute si povestite chiar de ea

About the author:
Has 138 Articles

2 COMMENTS
  1. Stoenovici

    Promovarea acestei “artiste”…nu am cuvinte…cred ca ai creierul in pielea goala !

  2. Teodor W

    Este o problemă serioasă – motivul acestei artiste, deoarece psihologia științifică spune chiar că suntem atât de determinați încât nu avem liber arbitru

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top