No Comments 458 Views

Trei povesti romanesti de vestiar

Am sa va spun trei povesti scurte despre talent, munca, sport de performanta, copii si parinti care se zbat. Numele personajelor nu vor fi reale, in schimb, povestile sunt cat se poate de adevarate. Din acest motiv nici nu au (inca) un deznodamant si nici eu nu m-am grabit cu concluziile. Singurul lucru pe care as vrea sa il luati in calcul este TIMPUL, sa ii simtiti apasarea asa cum o simt si cei trei protagonisti. Pentru ca doar cei grav bolnavi sau cei inchisi mai poarta o lupta atat de dura cu nemilosul Cronos cum este lupta celor care au deja 24-25 de ani, viseaza la o cariera in sport si nu sunt inca acolo unde si-au propus.

 

Florin face fotbal de mic

Dar nu a fost timp pierdut pentru ca e bun. Este din provincie. Are un tata care a vrut cu orice pret sa il vada la o echipa importanta de club, asa ca l-a inscris oriunde o portita se deschidea pentru ca Florin sa porneasca victorios spre poarta cea mare din terenul advers. Mai intai in divizia D, apoi in C si, in ultima vreme numai in B. Antrenorii il simpatizau, se bucurau sa aiba un copil atat de talentat in echipa si ii bateau tatalui apropouri de bani dupa fiecare discutie in care Florin era laudat.

Bani, adica niste spagi mai mici sau mai mari pentru a se ocupa mai mult de el, pentru a-l face titular, pentru a-l recomanda mai departe etc. “Pai de ce sa va dau bani daca el da atatea goluri? As fi inteles sa imi cereti bani daca ar fi fost un ratat ce trebuie impins mult de la spate sau bagat in fata altora mai buni”, le raspundea tatal revoltat. Drept urmare, Florin statea mai mult pe banca de rezerve, chiar daca atunci cand intra in teren, inscria. Acum joaca la un club falimentar cu patron inchis pentru furaciuni.

Daria face tenis de mica

Si ea a avut norocul sa aiba niste parinti care o sa o sustina moral, financiar si sa ii fie alaturi in permanenta. Tatal ei, profesor de sport, a inteles ca e nevoie de un teren de tenis, de echipamente, de rachete de ultima generatie, de un aparat care arunca mingi si a facut eforturi supraomenesti pentru a le asigura pe toate. Ba chiar a reusit sa aduca in fiecare weekend in oraselul de provincie un antrenor bine cotat. Daria muncea enorm, iar rezultatele erau pe masura. A castigat turnee nationale si si-a intins mainile musculoase si in afara tarii la competitii prestigioase. Titlurile castigate nu sunt de trecut cu vederea. Dar povestile cu antrenorii care le fac avansuri fetelor de care se ocupa nu sunt doar mituri.

Pleci cu dom’ profesor peste tot, dormiti la acelasi hotel, sunteti departe de casa, iar lui ii incoltesc in minte si idei perverse in legatura cu jucatoarea pe care o vede zilnic tipand pe teren imbracata in fustite scurte. Tatal Dariei s-a prins la timp si a schimbat antrenorul. A adus unul mai matur emotional, dar mai slab pregatit. Pe asta l-a gasit, pe asta si l-a permis. Rezultatele nu mai erau la fel de bune, asa ca a adus un altul si un altul si, pana la urma, a antrenat-o chiar el pe Daria, plecand cu ea prin tara, prin Europa si pe alte continente. Evident, insa, ca a fi profesor de sport, a fi foarte dedicat si a vrea din toata inima ca propriul copil sa reuseasca nu te transforma automat in cel mai bun antrenor.

Mihai face fotbal de mic

Din pacate, nu a avut niste parinti care sa il sustina cu bani, dar nu pentru ca erau rai sau zgarciti. Din fericire, el este din Bucuresti si a contat enorm sa il mai stii pe unul, sa il mai stii pe altul, sa stai la cativa metri de stadion si sa iti faca maica-ta o ciorba calda. Mihai e un adevarat talent, s-a facut si simpatic si a ajuns sa joace la juniori pentru un club foarte important. I s-au batut si lui candva niste apropouri legate de bani, dar le-a spus ca-i mai sarac decat era Banel, ca tata nici nu are si ca mama e vanzatoare la o patiserie din Colentina. Unde mai pui ca un accident l-a tinut acasa opt luni?

N-a mai apucat sa cunoasca mai in detaliu oamenii putini si lumea multa din sport pentru ca si-a descoperit intre timp pasiunea pentru muzica. E DJ intr-un club si castiga destul de bine. Daca il intrebi de ce a renuntat la fotbal cand avea sanse atat de mari sa ajunga departe, ridica din umeri si iti spune ca-i place mult mai mult ce face acum.

Citeste si Discriminarea. Si tu ai primit asta de la ai tai?

About the author:
Has 142 Articles

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top