No Comments 1217 Views

Liniste in sala de concert

Dupa toate aparentele, linistea deplina nu exista. Un zumzet, un fosnet, o scartaitura: oriunde am fi suntem urmariti de sunete care traveseaza linistea si coboara alert scarita spre timpanele noastre. Practic, “liniste” este un cuvant care defineste o stare imposibil de atins in realitate. In 1952, John Cage a compus o piesa muzicala pentru oricare patru instrumente, fara nici un sunet. 4’33’’ este un performance in care muzicianul se aseaza pe scena si, timp de patru minute si jumatate, mentine sala in liniste deplina. Aparent.

 

Respiratia, miscarile publicului, agitatia taie abrupt contemplarea unei linisti imposibile. John Cage a lansat ideea ca orice intalnire a sunetelor este o forma de muzica, iar muzica din 4’33’’ este un amalgam sonor imposibil de controlat. Cage s-a declarat impotriva valorilor traditionale si a incurajat oamenii sa urmareasca estetica sunetelor din jurul lor. 4’33’’ suna de fiecare data diferit, publicul intervine fara sa-si dea seama asupra piesei. La fiecare auditie oamenii incearca sa nu produca zgomot, stau nemiscati pe scaune, asteptand. Ai senzatia ca bataile inimii sunt cele care vor deranja linistea care urmeaza in sala.

john-cage-paris-1981John Cage, Paris, 1981

Intr-o compozitie obisnuita sunetul muzicii vine intotdeauna dinspre scena spre public. De aceasta data, compozitorul a renuntat la creatia muzicala in forma ei clasica, lasand publicul sa fie cel care produce sunete si, implicit, muzica. Din 1952 pana în prezent planeaza intrebarea: este 4’33’’ un concert sau doar o opera de arta? Contrazice tot ce stim despre muzica. Pentru ca linistea nu exista si sunetele traiesc in noi, 4’33’’ este o melodie despre muzica din fiecare corp, minte si suflet.

 

de Airam

 …          …          …          …         …        …          …

cattelan - not afraid of love

Airam este cool hunter, artist și teoretician. Realizează proiecte de artă comunitară, intervenții sociale, artă urbană și ocazional scrie despre ce vede, aude sau citește.

Keep yourself updated. 

 

About the author:
Has 142 Articles

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top