2 Comments 34 Views

Remember 1300

Am fost printre primii copkii de la grădiniţă care au avut televizor color, nemuritorul Goldstar, şi primul dintre cei cu care mă jucam p-afar’ al cărui tată şi-a tras Dacie. Nu! Mint! Parcă primul a fost unchiul lui Mihnea, cu o 1100. A aruncat cu cartofi după mine cînd i-am ciobit parbrizul cu mingea. Maşina familiei mele era albă, frumoasă, cu 3-PH-3353 la număr.

 

Uneori ne opream din metru în metru pentru că intra gunoiul la jigler, iar tata se abţinea să înjure de faţă cu mine: ”Fu…t…urbina oare?” “Nu ştiu, tati…” Dar şi cînd mergea jucăria! Tata nu rata nici o ocazie de a depăşi Mercedes-urile Cobra şi BMW-urile Ursuleţ, care mergeau, din prudenţă, cu 30 km/h pe Posada, doar pentru a-mi arăta mie ce maşină tare avem.

Cît l-am bătut la cap prin Generală să înlocuim hîrbul cu una străină şi cît de dor mi-e acum de Dacia noastră. Renault-urile 12, originale sau româneşti, au un miros specific, de pîine şi covrigi calzi, de lemn proaspăt tăiat, de plastic topit de soare şi de ulei. Toate aceste miresme amestecate, dozate parcă de un vrăjitor, formau cel mai frumos parfum din Univers.

Cînd toată lumea avea Dacie, erai mai şmecher doar dacă deţineai un 1310, dacă-ţi puneai raft pentru scule în portbagaj, codiţă cu şuruburi reflectorizante sub maşină şi beculeţ verde-roşu-verde-roşu pe bord. Ce vremuri! Puteai să rîzi numai de ăia cu Olcit-ul, cînd ploua şi le intra moartea la delco, dar n-o făceai. Exista un spirit de echipă între şoferi. Oamenii erau mai prieteni. Băteai din uşă-n uşă să-i rogi să iasă la-mpins maşina.

După un kilometru de gîfîieli şi înjurături, se îndura motorul de ei şi maşina o lua din loc. Le făceai cu mîna şi-i vedeai zîmbind. Probabil că unul făcuse deja o glumă proastă despre rabla ta. Pe vremea aia toate glumele erau proaste, dar ce bine se rîdea la ele! Seara, stăteam ore întregi să mă uit cum tata şi vecinii ies să-şi repare sau să-şi bibilească iubirile pe patru roţi.

La final, primeam şi premiul cel mare pentru răbdarea mea: “Bogdănele, ia urcă-te tu şi apasă pe acceleraţie cînd îţi spun eu! Dar să nu atingi schimbătorul, că îţi rup urechile!” Cît de disperaţi erau băieţii mai mari din cartier să-şi pună folie neagră pe lunetă! Dar tot fraier te numeai dacă nu aveai lipit pe bord un carneţel-calendar cu femei goale şi pix care nu scria. Dar să ştii, mă, că erau tare frumoase şi cînd erau simple, dă-l naibii de circ!

Volanul subţire, din plastic, mare cît unul de camion, bordul din cauciuc şi tablă gri, cu casetofon ascuns sub el şi cu torpedou umplut cu chestii interesante: siguranţe, cuie pontou, o cheie tubulară de paişpe şi o mapă cu acte. În spate, deasupra banchetei, fiecare avea cîte un obiect norocos. Kitsch-ul lui tata era o chestie împletită despre care spunea că i-a purtat noroc şi bunicii, cînd avea maşină.

Astăzi, Programul Rabla, un ucigaş atît de real încît cu greu ar putea fi interpretat de Anthony Hopkins, omoară pe rînd toate aceste generatoare de emoţie, de melancolie. Dar unii nu îşi lasă iubirile să moară atît de tinere. Nenea Duţă, vecinul meu de la parter, de la Sinaia, ascunde o adevărată comoară. Ţine de douăzeci şi nouă de ani în garaj o Dacie 1300 roşie ca sîngele de dac, superbă.

O scoate la lumină numai o dată pe an, cînd îşi aduce porcul de la ţară. Automobilul său este o bijuterie. Imaginează-ţi că, dacă-l rog frumos, pot să văd oricînd, acum, în 2007, o Dacie 1300 nou-nouţă, fără briz-brizuri, fără rugină, fără riduri sau cearcăne. Îl respect pe nenea Duţă pentru faptul că nu şi-a vîndut comoara niciodată. A îngrijit-o ca pe copilul său. Acum, de Crăciun, furia lui roşie va face al treizecilea drum. La mulţi ani!

Articol publicat in decembrie 2007 in revista ProMotor.

Citeste si Rat B

About the author:
Has 142 Articles

2 COMMENTS
  1. marie jeanne

    am si eu, din ’78. cu 40.000 km la bord, intretinuta de bunica-miu ca o domnitza. nu dau! 😀

LEAVE YOUR COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RELATED ARTICLES
Parteneri
Bro News

Pagina de media

Chill Brothers

Back to Top